Frunze de dor

Cum sînt ei, moldovenii, n-au apucat bine să iasă din sat, că oamenilor a şi început, în taină, să li se facă dor de casă. Aşa ni-e zodia, şi de cîte ori va fi să se schimbe vremea, de atîtea ori ne vor durea rădăcinile...

I-a privit în treacăt - numai o clipă, - dar a înţeles că tot ce-a avut mai scump în viaţă, a schimbat pe aceşti doi ochi căprui. Şi pămîntul, şi păpuşoii, şi mînjii, şi iarba. Biruiseră aceşti doi ochi.

Toate sunt trecătoare pe lumea asta, şi la vîrful fiecărei fericiri se coace mărul tristeţei...

Vai, visele celea ale tinereţii, visele primei iubiri, cum vin ele, ca apele de primăvară şi te fură, şi te învăluie, şi te duc la adînc, atît de adînc, încît, la un moment dat, ele devin esenţa vieţii tale, şi dacă ţi s-ar cere: visele sau viaţa, eşti gata să declari - de-mi luaţi visele, luaţi-mi şi viaţa...

Oricît de întuneric ar fi fost, ea îl zărea, pentru că atunci cînd nu mai văd ochii, vede sufletul...

...în definitiv, ce e viaţa asta dacă nu-ţi faci singur ici, colo câte-o mică bucurie?!...

Şi umbla toată ziua, căutîndu-şi locul cela unde-i erau visele de fată mare, dar nu-l găsea, şi cînd nu poţi găsi locul sfînt al sufletului tău, nu te poţi găsi pe tine însuţi, iar cînd nu te poţi regăsi pe tine, nimic nu te mai poate bucura...